NICOLAE BALCESCU (1819-1853)  

Posted by dantntfcs in , , ,


Nicolae Bãlcescu s-a nãscut la Bucureºti, la 29 iunie 1819 într-o familie fãrã avere. Tatãl sãu moare în 1825 când Nicolae avea vârsta de 6 ani. La vârsta de 7 ani, Nicolae începe sã înveþe limba greacã acasã. În 1832, la 12 ani îl gãsim pe bãncile colegiului Sf. Sava, unde îºi aratã pentru prima datã vocaþia pentru studiul documentelor.
În 1838 se înroleazã în armatã, primind gradul de iuncher. Aici iniþiazã un curs pentru a-i învãþa pe ostaºi scrisul, aritmetica ºi geografia.


În octombrie 1840 Nicolae Bãlcescu este arestat sub acuzaþia de complot împotriva domnitorului Alexandru Ioan Ghica, alãturi de Dumitru Filipescu, Eftimie Murgu ºi alþii. Judecarea acestora s-a fãcut cu dovezi false ºi uzând de mijloace infame. Rolul lui Bãlcescu în acest complot nu a fost unul principal. El primeºte doar 3 ani de închisoare, din cauzã cã era minor (certificatul sãu de naºtere era greºit, data naºterii fiind 1821, în loc de 1819). Pedeapsa va fi ispãºitã la Mãrgineni, unde sãnãtatea sa va fi afectatã de condiþiile din închisoare.

În anul 1843 este eliberat. Tot în acest an Bãlcescu înfiinþeazã împreunã cu Ghica ºi Tell societatea ‘‘Frãþia’’, o societate secretã cu program revoluþionar, acoperitã de societãþi literare.

În 1844 debuteazã în literaturã cu opera “Puterea armatã ºi arta militarã de la întemeierea principatului Român pânã acum”, care a avut un mare succes. În paralel cu activitatea literarã, Bãlcescu face cãlãtorii în Moldova ºi Transilvania, în scopul unor schimburi de idei cu revoluþionarii de acolo. În 1845 este ales secretar la Asociaþia Literarã a Tinerilor Bucureºteni.

În anul 1846, de frica unui conflict cu autoritãþile din cauza articolelor sale în revista “Magazin”, pleacã în Europa. Bãlcescu strãbate Europa ºi se stabileºte la Paris în 1846 unde înfiinþeazã “Societatea Studenþilor Români”. Tot acum ºi aici apare ideea scrierii unei monografii a lui Mihai Viteazu, motivând astfel aspiraþiile revoluþionarilor din acea vreme.

În 1847, la îndemnul medicilor pleacã în Italia urmând sã revinã înapoi în Franþa odatã cu izbucnirea revoluþiei din 1848 (el îi trimite lui Vasile Alecsandri o bucatã de catifea din tronul regelui Ludovik Philip). În aceastã situaþie el convoacã la 20 martie o adunare a moldo-românilor în care se hotãrãºte întoarcerea acestora acasã ºi declanºarea revoluþiei în Principatele Române. Deºi Bãlcescu a dorit izbucnirea revoluþiei cât mai repede, respectiv 11 aprilie, el a fost combãtut de fraþii Brãtianu, care au dorit aºteptarea consimþãmântului lui Lamartin.
El este autorul articolului 13 prin care se dorea dezrobirea ºi împroprietãrirea þãranilor. În timpul celor 3 luni de putere, Bãlcescu, devine ministru de Externe apoi secretar, însã nu reuºeºte sã-ºi impunã punctele de vedere. El va susþine votul universal, va înfiinþa comisia pentru propagandã, dupã model francez ºi ziarul zilnic “Naþionalul”.
Dupã înfrângerea revoluþiei, Bãlcescu ca mai toþi conducãtorii revoluþiei, se va refugia în strãinãtate. El se va duce în Transilvania pentru a urmãri revoluþia transilvanã la faþa locului.

Spre sfârºitul lui 1848, merge la Constantinopol, unde constatã cã idealurile revoluþiei eºuaserã. Organizeazã împreunã cu Ion Ghica o legiune de voluntari români, care sã lupte alãturi de trupele maghiare de eliberare. El ajunge cu legiunea în Medahia, însã maghiarii sunt suspicioºi iar revoluþia lor este înfrântã înainte sã intervinã ºi legiunea românã.

Bãlcescu reuºeºte sã scape cu greu din Transilvania ºi ajunge la Paris în 1849. Aici el încearcã unirea emigranþilor români divizaþi din cauza problemelor de principiu ºi a unor chestiuni personale. Elanul revoluþionarilor se stingea încet-încet. Spre sfârºitul anului 1850 ºi începutul anului 1851, Bãlcescu se retrage din viaþa politicã ºi continuã munca la monografia lui Mihai Viteazu. 

Starea sãnãtãþii sale se deteriorezã în continuare. Se stabileºte lângã Paris, la Ville d’Avray, în speranþa însãnãtoºirii, care nu se produce însã. În primãvara lui 1852 porneºte spre þarã, în dorinþa revederii pãmântului natal. În luna august îl gãsim la Constantinopol, de unde se îmbarcã spre Galaþi, dar nu e lãsat sã debarce, chiar ºi cu intervenþia cumnatului sãu, Scarlat Geanolu la domnul þãrii. La 22 septembrie se aflã din nou la Constantinopol, în pragul morþii. Sfãtuit de medici, se îndreaptã spre Italia ºi se stabileºte la Palermo, unde moare, la 29 noiembrie 1853,într-o camerã modestã a hotelului Trinacria, în mizerie ºi sãrãcie.




 

This entry was posted on sâmbătă, mai 16, 2009 at sâmbătă, mai 16, 2009 and is filed under , , , . You can follow any responses to this entry through the comments feed .

0 comentarii

Trimiteți un comentariu