Au existat, incepand cu secolul X, dovezi documentare in intreg spatiul romanesc, indeosebi in acele parti care fusesera mai intens colonizate de romani, precum Banat, Oltenia, Transilvania si Dobrogea, despre organizari politice, numite "cnezate" si "voivodate"; acestea aveau elemente comune, fie transmise pe filiera daco-romana, fie datorate contactului cu popoarele migratoare. Dezvoltarea acestora, cu sanse bune de a se transforma in organizatii statale puternice, si de a reface in timp unitatea Romaniei nord-dunarene, a fost oprita de invazia ultimului val al popoarelor migratoare, pecenegi, cumani si tatari. Transilvania a cunoscut tendinta expansionista a Regatului Ungariei.
Transilvania, care, in secolul X, datorita pozitiei sale geografice si dezvoltarii sale istorice, aspira sa devina principalul centru al vietii politice romanesti, intra, dupa o lunga impotrivire (intre secolele XI si XIII) in stapanirea Regatului Ungariei. Regatul Ungariei a recunoscut insa autonomia Transilvaniei, care continua pana catre mijlocul secolului al XIV-lea sa aiba in frunte un voievod.
Desi situatia externa nu permite Transilvaniei sa alcatuiasca primul stat romanesc independent, aceasta frumoasa provincie a fost leaganul tuturor celorlalte provincii romanesti, o purtatoare catre sud si est a chintesentei umane necesare unificarii formatiunilor locale in state romanesti de sine statatoare.
